Concerte tematice de Craciun la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi organizează în perioada 17-19 decembrie o serie de concerte susţinute de Corul academic şi Orchestra simfonică, Corul de cameră Cantores Amicitiae, Corul psaltic Floralia şi formaţia Tierra Sin Pan, care îşi propun să aducă bucuria Crăciunului în inimile iubitorilor de muzică de diverse genuri.

Programul concertelor:

Miercuri,  17 decembrie 2014, orele 19
Sala de spectacole a Colegiului Naţionat de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi

Concert de Crăciun

Interpretează:
CORUL ACADEMIC şi ORCHESTRA UNIVERSITĂŢII DE ARTE „GEORGE ENESCU”

Dirijorul corului: Lector univ. dr. George DUMITRIU
Dirijor: Lector univ. dr. Bogdan CHIROŞCĂ

Solişti:
Georgiana GÃITAN, soprană
Petru PAVEL, tenor

În program:
Colinde româneşti
***
Viorel Munteanu - Suita a II-a de Crăciun pentru soprană, tenor, cor şi orchestră


Joi,  18 decembrie 2014, ora 19Sala EDUARD CAUDELLA (str. Cuza Vodă nr. 29 - Casa Balş)

Concert de colinde tradiţionale

Interpretează:
Corul psaltic Floralia al specializării Muzică Religioasă

Dirijor: Lector univ. dr. Zamfira Irina Dănilă

În program:
Cântări religioase monodice specifice sărbătorii împărăteşti a Naşterii Domnului
Colinde folclorice şi psaltice din colecţia Colinde. Cartea satului,  editată la Bucureşti în 1938 de George Breazul

Joi,  18 decembrie 2014, orele 19
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi

Concert TIERRA SIN PAN - Vis de iarnă

Interpretează:
Raluca Dobre, vioară
Luminiţa Ciobanu, violă
Daniel Bîrlescu, acordeon
Grigoriţă Mandache, contrabas
Theo Popescu, percuţie
Mihaela Loredana Gârlea, solist vocal
Invitat:  Cristian Gârlea, pian


Vineri,  19 decembrie 2014, orele 19
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi

Concert CANTORES AMICITIAE - Colinde, colinde
Dirijor: Nicolae Gâscă

Solişti: Ioana COVITA, Andreea HANUSEAC, Mihaela RUSU, Mihaela TRISCIUC, Iulian HODAN, Eduard IRIMIEA
La pian: Traian HUDUMEAC
La instrumente de percutie: Constantin STRAVRAT, Iulian FODOR

Intrarea este liberă la toate evenimentele organizate de Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi!
Ataşat puteţi găsi afişele evenimentelor.
Vă aşteptăm cu drag!
2014.12.17.Concert orchestra 2014.12.18.Concert colinde Floralia 2014.12.18.Concert Tierra Sin Pan 2014.12.19.Concert colinde Cantores Amicitiae(1)

Joi, 11 decembrie: Concert de colinde - Corul academic al Universitatii de Arte

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, au bucuria de a vă invita la Concertul de colinde „Iată, vin colindători” susţinut de Corul academic al Universitatii de Arte, dirijor Lector univ. dr. George Dumitriu, la pian Lector univ. dr. Andrei Hrubaru-Roată.
Evenimentul va avea loc
joi, 11 decembrie, orele 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi.

Program:


D. G. Kiriac – O, ce veste minunată
V. I. Popovici – La poartă, la Ţarigrad
A. Stoia – Suită de trei colinde
A. Pop – Slobozî-ne gazdă-n casă
G. Cucu – Domnuleţ şi Domn din cer
N. Ursu – Vine Crăciunul pe sară
T. Coste – Leru-i Ler
I. Costescu, I. D. Chirescu – Bună dimineaţa la Moş Ajun
V. Grefiens – Din bătrâni, din oameni buni
T. Jarda – La casa di peste drum
N. Lungu – Mărire-ntru cele-nalte
S. Pautza – Junii buni, colindători

******

V. Munteanu – Suita a II-a de Crăciun

Intrarea este liberă! 2014.12.11.Concert coral - BCU 3

Duminica, 7 decembrie: Voie buna s-o colinda - Concertul corului Aletheia la Aula BCU

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte George Enescu, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași invită publicul ieșean la un concert de colinde și cântece de Crăciun în interpretarea Corului Aletheia și a invitaților speciali, sub genericul Voie bună ș-o colindă. Evenimentul se va desfășura în Aula BCU, duminică, 7 decembrie 2014, începând cu orele 18.00 și își propune să aducă în sufletele oamenilor bucuria venirii sărbătorilor de iarnă, prin cântec, poezie și urări tradiționale.

Corul Aletheia, dirijat de lector univ. dr. Dorina Iușcă, reunește în pasiunea pentru muzica corală studenți și absolvenți ai Universității de Arte din Iași, abordând un repertoriu variat, pornind de la sensibilitatea religioasă și tradiția folclorică, până la subtilitatea academică modernă. Naturalețea și expresivitatea interpretării, dar și sonoritatea caldă ce invită la reculegere au constituit premisele obținerii succesului la nivel național: Marele Premiu la festivalul Buna Vestire de la Fundu Moldovei (2011) și premiul al doilea la concursul național Lăudați Pre Domnul (2013). Înregistrările și difuzările radio-TV confirmă încă o dată calitățile artistice ale corului care a lansat de curând albumul Privegheați și vă rugați cu piese religioase în primă audiție ale compozitorilor ieșeni.

În programul concertului, pe lângă mult așteptatele colinde tradiționale, Corul Aletheia va surprinde publicul cu aranjamente moderne ale unor lucrări foarte cunoscute din repertoriul internațional, în versiuni a capella și cu acompaniament. Un moment muzical instrumental deosebit va fi oferit de Dan Alexandru Arhire, chitarist cu o bogată experiență artistică. Între lucrările corale vor fi presărate momente actoricești interpretate de George Cocoș de la Teatrul Luceafărul din Iași și Alexandra Vieru, studentă a Facultății de Teatru la clasa profesorului universitar doctor Emil Coșeru. Lucrările solistice vor fi interpretate de mezzosprana Mirabela Castillo și de altistele Manuela Arădoaie și Sorana Nastasiu. La pian va acompania Iustina Nedelcu, studentă a Facultății de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice la clasa doamnei lector univ. dr. Ionela Butu.

PROGRAMUL CONCERTULUI
1.       Ave Maria de Giulio Caccini, la pian: Iustina Nedelcu
2.       El nacimiento de Ariel Ramirez, la chitară: Dan Arhire, solo: Mirabela Castillo
3.       Carol of the bells, ar. Andrew Solos, versiunea Pentatonix
4.       What child is this, ar. Marco Frisina, la chitară: Dan Arhire, solo: Manuela Arădoaie
5.       This little babe de Benjamin Britten, la pian: Iustina Nedelcu
moment instrumental de chitară – Dan Alexandru Arhire
6.       Bună sara lui Ajunu de Iulian Cârstoiu
7.       Saltă-mpărăteasă sfântă, ar. Grigore Cudalbu
8.       Sus la ‘naltul cerului, ar. Mirabela Castillo, solo: Sorana Nastasiu
9.       Noi umblăm și colindăm, ar. Mihai Bârcă
10.   Vestmânt împodobit cu astre de Ciprian Ion – primă audiție, solo: Mirabela Castillo
11.   O sfântă sărbătoare de Stelian Ababei – primă audiție, la pian: Iustina Nedelcu
12.   Sculați, sculați, boieri mari, Întorcu se-ntorc și La gura privalului, ar. Viorel Munteanu
urătură grup de copii
13.   Zicala dobei și În vârfuțul muntelui, ar. Florin Comișel, la fluier: Radu Vieru
14.   O, ce veste minunată de D. G. Kiriac

Cu participarea actorilor George Cocoș de la Teatrul Luceafărul din Iași și Alexandra Vieru, an I Actorie, la clasa prof. univ. dr. Emil Coșeru

Vă aşteptăm cu drag!

Concert Aletheia

Miercuri, 3 decembrie: Recital de lied romanesc contemporan

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, au bucuria de a vă invita la Recitalul de lied românesc contemporan „Viaţa ca o ghilotină“, din creaţia
compozitorilor ieşeni
Leonard Dumitriu şi Romeo Cozma. Interpretează Georgiana Mădălina Teodorescu, Simona Sârbu (clasa conf. univ. dr. Paula Ciochină), c.d.a. dr. Vasilica Stoiciu-Frunză (pian); recită Sonia Teodoriu (clasa conf. univ. dr. Octavian Jighirgiu).
Evenimentul va avea loc miercuri, 3 decembrie, orele 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi.

Program:


Leonard DUMITRIU
Patru lieduri pentru mezzo-soprană şi pian pe versuri de Vasile BURLUI
(primă audiţie absolută)

    Viaţa ca o ghilotină
    Oameni buni, săriţi la palisade
    Efemerida
    Philemon şi Baucis

Romeo COZMA
Patru lieduri pentru voce şi pian

    Cântec de leagăn
    Aş vrea (Mircea Florin Şandru)
    Doamne, Dumnezeul meu (arr.)
    Ridica-voi ochii mei (arr.)
 

Leonard DUMITRIU
Patru lieduri pentru soprană şi pian pe versuri de Vasile BURLUI
(primă audiţie absolută)
 
    A fost odată
    Rugăciune
    Cântec de strană
    Parfumul amintirilor


Intrarea este liberă! 2014.12.03.recital vocal instrumental - BCU

Joi, 20 noiembrie: Recital de lied german la Universitatea de Arte

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, are bucuria de a vă face cunoscut Recitalul de lied german susţinut de soprana Diana Bucur şi pianista Ionela Butu, joi, 20 noiembrie 2014, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş, str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2014-2015.

Program:


Robert Schumann (1810 – 1856)
Liederkreis, Op.39

Alban Berg (1885 – 1935)
Sieben frühe Lieder

Hugo Wolf (1860 - 1903)
6 lieduri pe versuri de Goethe

Prezintă: Lector univ.dr. Gabriela Vlahopol

Intrarea este liberă!

2014.11.20.Recital lied german

Joi, 13 noiembrie: Concert SUNRISE TRIO (Italia) la Universitatea de Arte

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, are bucuria de a vă invita la Concert SUNRISE TRIO (Monopoli, Italia), joi, 13 noiembrie 2014, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş, str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2014-2015.

SUNRISE TRIO

VITTORIO CERASA
, saxofon bariton
ANDREA CARROZZO
, saxofon sopran
PAOLA BRUNI
, pian
Program:

F. Mendelssohn (1809 - 1847)Concertpiece n°1, Op. 113
Concertpiece n°2, Op. 114

C. Saint-Saëns (1835 - 1921)
Trio n°1 în Fa major

R. Vetrano (1982 -)
Maiastra - Trei imagini nocturne pentru saxofon bariton şi pian

F. Schubert (1797 - 1828)
Trio în Si bemol major D 898
I. Allegro Moderato

L. v. Beethoven (1770 – 1827)
Sinfonia n°2 Op. 36 în Re major
I. Tempo


Intrarea este liberă 2014.11.13.Concert Sunrise Trio Italia

Colocviul International Arta si Liturghie la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi

Centrul de Cercetare a Artei Medievale are bucuria de a vă invita la Colocviul International "Artă şi liturghie", ce se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 noiembrie 2014, în sala Eduard Caudella (Casa Balş). Deschiderea va avea loc joi, 6 noiembrie, la ora 9, iar pe parcursul manifestării vor participa invitaţi din Franţa, Canada, Austria, R.  Moldova, Bucuresti, Cluj.

10426892_882644531748644_5232371829269851634_n

FESTIVALUL MUZICII ROMANESTI, editia a XVIII-a, Iasi, 17 – 28 octombrie 2014

FESTIVALUL MUZICII ROMÂNEŞTI
ediţia a XVIII-a
Iaşi, 17 – 28 octombrie 2014

Filarmonica de Stat ,,Moldova” din Iaşi şi Universitatea de Arte „George Enescu” organizează în perioada 17 – 28 octombrie 2014, a XVIII-a ediţie a Festivalului Muzicii Româneşti, incluzând o varietate de manifestări artistice (concerte simfonice, camerale şi corale, spectacol pentru copii, musical), cu prime audiţii şi creaţii consacrate. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” şi Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi. Evenimentul continuă astfel profilul seriei noi a Festivalul Muzicii Româneşti  (începută în 2007), prin creionarea unui spaţiu al interferenţelor stilistice – compoziţii muzicale din diverse epoci, stiluri, în asociere cu dezbaterea teoretică.
Festivalul a fost şi este o importantă cale de cunoaştere a muzicii consacrate, precum şi o tribună de afirmare a noii generaţii de compozitori, de interpreţi, de muzicologi.
Festivalul Muzicii Româneşti este singurul festival din ţară concentrat în exclusivitate pe muzică românească.
Ediţia a XVIII-a îşi propune să asigure continuitatea, să creeze premisele menţinerii ritmicităţii anuale în viitor şi readucerea festivalului în atenţia vieţii artistice naţionale şi internaţionale. Interesul reprezentanţilor vieţii muzicale internaţionale faţă de muzica românească de autentică valoare aparţinând celor mai diverse genuri ar putea fi creat şi amplificat în primul rând prin perenitatea festivalului.
Atașat puteți găsi Agenda festivalului. Toate informaţiile despre festival pot fi găsite accesând pagina de internet fmr.arteiasi.ro sau facebook.com/festivalulmuziciiromanesti
Pentru alte detalii puteţi contacta Secretariatul muzical al Filarmonicii „Moldova” Iaşi, la telefon 0332/407177 sau e-mail secretary@filarmonicais.ro

17 aprilie 2014

Deschiderea anului universitar 2014/2015 la Universitatea de Arte George Enescu Iasi


Avem deosebita plăcere de a vă invita luni, 29 septembrie 2014, la "Festivitatea de deschidere a noului an universitar".

În cadrul acestei festivităţi, vom lansa noua identitate vizuală a Universităţii de Arte "George Enescu" Iaşi.

Evenimentul se va desfăşura la ora 10, la sediul Rectoratului din str. Cuza Vodă nr. 29, în Sala "Eduard Caudella".

2014.09.29.afis deschidere UAGE

Seminar stiintific pe tema managementului cultural in context european - Sambata, 28 iunie, ora 11, in cadrul FIE 2014

Centrul de cercetare „Știința muzicii” din cadrul Universității de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iaşi au bucuria de a vă face cunoscut Seminarul științific cu tema The importance of Cultural Policy and Management studies in European context, avându-l ca invitat pe profesorul Franz-Otto Hofecker, Directorul Institutului de Management Cultural și Studii Culturale din cadrul Universității de Muzică și Arte Interpretative din Viena, Austria. Dezbaterea va avea loc Sâmbătă, 28 iunie, ora 11, în sala 502 din Corpul R al U.A.I.C (fosta clădire Romtelecom) și face parte din Festivalul Internațional al Educației FIE 2014. Moderatorii evenimentului vor fi Prof. univ. dr. Adriana Prodan și Drd. Florin Luchian.
Sunt așteptați să participe studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători din domeniile muzică, management, științele educației, științe politice, sociologie, istorie, precum și cadre didactice universitare, reprezentanți ai instituțiilor culturale locale sau ai organizațiilor non-guvernamentale.


Franz-Otto Hofecker este directorul celui mai vechi institut de management cultural din Europa - Institutul de Management Cultural și Studii Culturale (IKM - Institut für Kulturmanagement und Kulturwissenschaften) din cadrul Universității de Muzică și Arte Interpretative din Viena, Austria. Este co-partener al Centrului pentru Cercetare în Cultură din Bonn, Germania și directorul sucursalei acestuia de la Viena. Dr. Hofecker este membru al diferitelor board-uri nationale si internationale, consilii consultative și comisii de experți în domeniul managementului cultural și a politiciilor culturale (UNESCO, Consiliul Europei, Uniunea Europene, Eurostat, ERICarts, Biroul Cancelarului Austriei, etc). Principalele sale domenii de interes sunt politicile culturale, economia culturală, finanțarea culturii, statistici culturale. Un interes deosebit îl reprezintă sistemul de învățământ muzical, sprijinul regional în domeniul culturii, în finanțarea culturii de către stat sau de mediul privat. Dr. Hofecker este totodată directorul proiectului LIKUS (LänderInitiative KulturStatistik).
Adriana Prodan este profesor universitar doctor și Director al Școlii Doctorale de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Florin Luchian este doctorand și cadru didactic asociat la disciplina Management artistic în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

Accesul va fi liber în limita locurilor disponibile!

afis_FIE_Conferinta Management cultural - net

Duminica, 8 iunie: Recital de clarinet si pian DUO TINELLI - MAZZOCCANTE (Italia)

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, are bucuria de a vă face cunoscut Recitalul clarinet şi pian, susţinut de DUO TINELLI - MAZZOCCANTE (Italia), sub genericul From CLASSIC to CONTEMPORARY and JAZZ stile, ce va avea loc Duminică, 8 iunie, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş - Str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2013-2014. 

În program:


Donato Lovregio (1841-1907)
FANTASY
On themes from “Un Ballo in Maschera” opera by Giuseppe Verdi

Benedetto Carulli (1797-1877)
FANTASY
on themes from “Macbeth” opera by Giuseppe Verdi
celebrations of 200th Anniversary of Verdi's birth

**
Luigi Giachino (1958 - )
CENERE E LUCE
dedicated to Duo Tinelli-Mazzoccante
primiére in Romania

Angelo Inglese (1972 - )
SCHERZO FANTASTICO
dedicated to Duo Tinelli-Mazzoccante
primiére in Romania

George Gershwin (1898-1937)
RHAPSODY IN BLUE - Fantasy


Intrarea este liberă!
2014.06.08.Recital DUO TINELLI

Compozitorul Dan Dediu va primi titlul Doctor Honoris Causa la Universitatea de Arte George Enescu Iasi

Universitatea de Arte ,,George Enescu"  din Iaşi va decerna titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA compozitorului DAN DEDIU, profesor universitar doctor şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, pentru întreaga activitate artistică şi profesională.


Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Arte ,,George Enescu", cu prilejul decernării titlului, va avea loc la data de 5 iunie 2014, ora 11.00, în Sala ,,Eduard Caudella", Casa Balş, str. Cuza-Vodă nr. 29.


Ceremonia va fi prezidată de rectorul universităţii, Prof. Univ. Dr. Atena Elena Simionescu, care va rosti un cuvânt de deschidere. Personalitatea şi cariera compozitorului Dan Dediu vor fi prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către prof. univ. dr. Gheorghe Duţică.


După momentul solemn al înmânării diplomei şi a semnelor distinctive de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte ,,George Enescu", compozitorul şi profesorul Dan Dediu va rosti o alocuţiune prin care se va adresa Senatului Universităţii, cadrelor didactice universitare, studenţilor şi publicului prezent la festivitate.

În aceeaşi zi, compozitorul Dan Dediu va susţine conferinţa cu titlul "Opera O scrisoare pierduta - o aventura componistică. Tehnici, dramaturgie şi stil", ce va avea loc în Amfiteatrul George Enescu (Str. Costache Negruzzi nr. 7-9), începând cu orele 16.30


2014.06.05.DHC Dan Dediu 2014.06.05.Conferinta Dan Dediu

Joi, 29 mai: Recital de muzica franceza

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, are bucuria de a vă face cunoscut Recitalul de muzică franceză, susţinut de conf.univ.dr. Anico Berindan (pian) și lector univ. dr. Raluca Dobre (vioară), ce va avea loc joi, 29 mai, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş - Str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2013-2014.

În program:
Darius Milhaud - Sonata pentru vioara si pian nr.2, op.40
Gabriel Faure - Sonata pentru vioara si pian nr.1, op.13
Olivier Messiaen - Tema si variatiuni pentru vioara si pian

Prezintă: Lector univ. dr. Gabriela Vlahopol

Intrarea este liberă! 2014.05.29.Recital Dobre Berindan

Sambata, 24 mai: Artistii in miscare -- Pallas Mall Iasi.

Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscute evenimentele din cadrul proiectului Artiştii în mişcare, ce se vor desfăşura în perioada 20-24 mai 2014, incluzând Campionatele Universităţii la fotbal, badminton, ping-pong şi volei, devenite deja tradiţionale.

Proiectul Artiştii în mişcare se va încheia cu Ceremonia de decernare a diplomelor şi medaliilor campionatelor, în data de 24 mai, ora 10, în zona Atrium din Palas Mall, însoţită de o demonstraţie publică de Scrimă, Jianzi, Capoeira, Tai Chi, Qwan Ki Do şi Aikido.
           
Profesorii de Educaţie Fizică din această instituţie au înţeles că artiştii au nevoie de o un tip de mişcare adaptată necesităţilor profesionale şi nu s-au axat pe standarde sportive. Astfel, studenţii artişti beneficiază de implicarea benevolă în diferite ramuri sportive precum: badminton, ping-pong, mini-fotbal, fitness, volei. Pentru stimularea studenţilor de a participa cu mai mare interes la activităţile fizice desfăşurate, au fost organizate întreceri sportive, un prilej bun de cooperare şi fair play.

Intenţia organizatorilor este de a evidenţia ideea că mişcarea fizică poate fi şi ea o artă. Se reunesc astfel, în acest proiect, un manunchi de arte care se intercondiţionează şi care interacţionează în mod pozitiv asupra creativităţii. Artistul în mişcare este artistul aflat în sfera artelor, într-o continuă creativitate.
Prin proiectul Artiştii în mişcare  îşi propun să evidenţieze importanţa activităţii fizice pentru cei ce profesează în orice mediu artistic şi rolul disciplinei Educaţie Fizică într-o instituţie universitară artistică, pornind de la premiza că mişcarea fizică stimulează creativitatea şi menţine un corp sănătos.

Proiectul Artiştii în mişcare trebuie să fie un îndemn pentru toţi studenţii, aparţinând oricărei instituţii superioare, de a-şi face timp în programul preocupărilor profesionale sau individuale pentru un tip de mişcare fizică, singurul medicament sănătos pentru fortificarea psiho-fizică a individului.


Desfăşurarea evenimentelor:
20 mai, ora 10: Campionatul de Fotbal – Terenul de sport al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I.Ionescu de la Brad” Iaşi
21 mai, ora 16: Campionatul de Badminton – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi

22 mai, ora 16: Campionatul de Ping-Pong – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi

23 mai, ora 16: Campionatul de Volei – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi


24 mai, ora 10: Ceremonia de premiere şi show-ul Artiştii în mişcare - Zona Atrium din Pallas Mall Iaşi:

- Demonstraţie de Tai Chi 
– studenţi anul I Actorie şi Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete;

- Demonstraţie de Qwan Ki Do  – Iulian Fodor, student al Facultății de Interpretare muzicală;

- Demonstraţie de Aikido  – profesori şi studenţi ai UAGE;

- Demonstraţie de Scrimă  – studenţi ai Facultăţii de Teatru, coordonaţi de asist. Drd. Bogdan Lupeică;

- Demonstraţie de Jianzi – studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale şi Design;

- Demonstraţie de Capoeira  – Botezatu Claudiu și Florin Troscolan, studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale şi Design;

- Premierea echipelor câştigătoare din Campionatele de fotbal, badminton, ping-pong şi volei.


Invitaţi speciali:

- Mihaela Frai,  multiplă campioană naţională la Tir cu arcul.

- Bujor Prelipcean – Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Interpretare muzicală
, Directorul Filarmonicii Moldova Iasi
- Ciprian Paraschiv - Directorul
Departamentului de Cercetare si Dezvoltare, Federaţia Română de Fotbal
- Viorel Hudac - Directorul Clubului Sportiv Şcolar Unirea

Coordonator proiect: Lector Univ. Dr. Ana-Cristina LEŞE
Vă aşteptam să susţinem împreună Artiştii în mişcare!
Afis Artistii in miscare

Joi, 15 mai: Recital de pian Marius Vasile Mantale

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, are bucuria de a vă face cunoscut Recitalul de pian, susţinut de Marius Vasile Mantale, ce va avea loc joi, 15 mai, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş - Str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2013-2014.

În program:
Franz LisztÉtude d'exécution transcendante, în do minor, S. 139 nr. 8, Wilde Jagt
Sonetto 104 del Petrarca (din Années de pèlerinage – Deuxième année: Italie, S. 161)
Claude Debussy
L'isle joyeuse, L. 106
Serghei Prokofiev
Sonata a lll-a pentru pian, în la minor, op. 28
Béla Bartók
Suita pentru pian, op. 14, BB 70
George Enescu
Bourrée (din Suita a ll-a, în re major, op. 10)
Frédéric Chopin
Studiul în do major, op. 10, nr. 1
Studiul în mi major, op. 10, nr. 3
Andante spianato et grande polonaise brillante, în mi bemol major, op. 22

Prezintă: Vasilica Stoiciu Frunză

Intrarea este liberă! 2014.05.15.Recital pian

Joi, 8 mai: Recital vocal instrumental

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, au bucuria de a vă face cunoscut Recitalul vocal-instrumental, susţinut de studenţii Tatiana Caisîn, soprană, (clasa conf. univ. dr. Cristina Soreanu - U.N.M.B.), Daniel Pascariu, bas, (clasa prof. univ. dr. Eleonora Enachescu - U.N.M.B.) acompaniaţi la pian de Cezara Petrescu, (lector univ. dr. - U.N.M.B.), ce va avea loc joi, 8 mai, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş - Str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2013-2014.

În program lucrări de: R. Strauss, A. Berg, Fr. Schubert, E. Satie, R. Schumann, S. Rahmaninov, P. I. Ceaikovski, G. Rossini,
J. Massenet, V. Bellini, G. Puccini, G. Verdi, W. A. Mozart

Prezintă: Mihaela Balan (doctorand Muzicologie - U.A.G.E.)

Intrarea este liberă!
2014.05.08.Recital vocal instrumental UNMB

Miercuri, 7 mai: Recital instrumental - Studioul tanarului interpret

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în parteneriat cu Radio România Iaşi au bucuria de a vă face cunoscut Recitalul instrumental sub genericul Studioul Tânărului Interpret, susţinut de elevi ai Liceului de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani şi ai Colegiului de Artă "Ciprian Porumbescu" Suceava, laureaţi la Olimpiada Naţională de Muzică 2014, miercuri, 7 mai, ora 19, în Sala STUDIO DE MUZICĂ DE CAMERĂ (Str. Costache Negruzzi 7-9, fostă Horia), în cadrul Stagiunii muzicale 2013-2014.

Prezintă: Daniela Vlad, Redactor Radio Iaşi
Coordonator: Conf.univ.dr. Elena Ovănescu

Intrarea este liberă! 2014.05.07.Studioul tanarului interpret

Joi, 10 aprilie: Spectacol de opera - Orfeu si Euridice

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscut Spectacolul de operă Orfeu si Euridice de Christoph Willibald Gluck, joi, 10 aprile, ora 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş - Str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2013-2014.

Dirijor: Consuela Radu-Ţaga
Regizor: Octavian Jighirgiu
La pian: Aurelia Simion
Distribuţia
Orfeu - Noemi Karacsony (mezzosoprană)
Euridice - Manuela Ipate (soprană)
Amor - Daniela Goria (soprană)

Cor:
Cătălina Nanu (soprană)
Cristina Simion (soprană)
Elena Băiceanu (mezzosoprană)
Mădălina Georgiana Teodorescu (mezzosoprană)
Andreea Popescu (mezzosoprană)
Gabriel Doru (tenor)
Cristian Butnaru (tenor)
Robert Buzilă (bas)
Ionuţ Copăcel (bas)

Paula Mina - flaut

Secţia Design Iaşi
Design de scenă
Sarah Ambrozie, Ionuţ Ciocan, Radu Nistor, Aurel Asanache, Dan Bălan, Bogdan MihăilăDesign grafic: Ioana-Adelina Bandac, Laura Ciurușniuc, Aurel Asanache, Ionuţ Ciocan

Intrarea este liberă! 2014.04.10.Opera Orfeu